“Ce-o sa-ti spun, nu e usor de inteles, e imposibil de admis, dar daca ai vrea sa- mi asculti povestea, daca ai vrea sa ai incredere in mine, atunci poate ca vei sfarsi prin a ma crede si asta e foarte important fiindca esti fara sa stii, singura persoana din lume cu care pot imparti acest secret.”
Numele meu este Kayla si imi voi incepe mica istorioara cu cateva cuvinte despre mine. Sunt o fiinta , sau poate o nefiinta. Nu stiu exact ce sunt, dar probabil cel m-ai potrivit cuvant ar fi spectru. Ce este un spectru? Nu stiu nici asta exact, nimeni nu stie de fapt, insa din cate am inteles este spiritul unui om , ce dainuie la nesfarsit intre cele doua lumi paralele, viata si moarte, neputandu-se bucura de niciuna, la fel ca mine. Pot vizita piramidele, turnul Eiffel, Big-Ben-ul si multe altele in doar cateva secunde, pentru ca, eu dispun de o putere supraomeneasca. Ma pot teleporta oriunde, oricand. Ar fi fost insa grozav , daca m-as fi putut bucura de locurile vizitate, dar nu pot, deoarece nu pot atinge, simti, nimic. Sunt asemeni unui nor, creat doar din vapori. Este ciudat, stiu, insa ce nu este ciudat la mine? Din viata mea reala nu-mi amintesc prea multe, cateva franturi, deoarece amintirile palesc cu aceeasi viteza cu care se ofilesc si petalele unui trandafir lasat fara apa. In aceasta situatie m-a adus pasiunea mea pentru extreme. Adrenalina era parte egala cu drogurile si alcoolul . Da, eram o drogata si o alcoolica. Probabil asta mi-a lipsit si inca imi lipseste, cel mai mult , acum dupa moarte, ameteala ce mi-o oferea alcoolul si senzatia ca sunt actor in propria-mi parodie, oferita de droguri. Dar acum am gasit altceva pe care sa-mi focalizez atentia. Sunt dependenta de noapte. De siluetele fara umbra ce bantuie neobosite pe strazi, la fel ca mine. Sunt o boare ce se expira intr-o lentoare a sonorului in noptile lugubre, atat de inspaimantatoare si totusi atat de pline de vraja. Sunt o fantoma vie ce bantuie de ani, sau poate doar zile, pe strazile lumii fara un scop anume. Timpul este irelevant cand nu ai ceva de facut. Nematerialul meu, ma seaca pana la ultima picatura de vlaga. Oamenii ce trec prin mine, napasatori in fata problemelor mele, lasa goluri ireparabile. Golurile sunt pedeapsa mea, pedeapsa ce o voi primi ani la rand fara ca cineva sa-mi poata auzi suferinta muta, ce tipa fara glas neincetat. E timpul! E timpul sa-mi continui drumul, deoarece noaptea deja domneste cerul. E timpul sa-mi calc cearsaful si sa ies pe strazi, iar. Ce pot face cand timpul este nesfarsit, iar eu nu pot face nimic? Poate doar ceea ce fac si acum, merg, merg si iar merg, pana la orizont si inapoi, pana voi atinge infinitul cu ale mele brate intangibile…
_______________________________________
#2
La Nena* Tu Muñekita Din: Zagabria, Croatia
Postari: 1150
Foarte frumos ficul! Lafel şi melodia. Mă întreb oare ce se v-a întâmpla cu acest suflet fără pace. V-a găsi pe cineva care-i v-a face companie? Aştept nextul!
_______________________________________ La Material
Multumesc pentru comentarii Paseam cu pasi marunti pe aleea pietruita. Ploaia cadea acum ca o perdea subtire cenusie. Simt stropii ce trec prin mine, este cel mai groaznic sentiment posibil. Mii de ace te inteapa iar si iar. Cand ma drogam simteam un singur ac, insa acum sunt mii , milioane poate. Oamenii s-au adapostit ca niste furnici grabite, doar eu si cu un cersetor olog mai dainuim pe aceasta strada. Dar din perspectiva lui, el este singurul, eu sunt un punct mort si doar atat. Barurile pline ochi, inveselesc privirile patronilor. Nici in vis nu ar fi facut o astfel de vanzare, fara aceasta ploaie marunta si deasa. Mi-am continuat drumul pana am ajuns in dreptul bietului cersetor. Statea acolo plangandu-si singur de mila, fara ca nimeni altcineva sa-l observe. Si eu as fi facut la fel daca eram inca in viata, l-as fi ignorant, insa acum simteam o teribila nevoie sa-l ajut cumva. I-am atins obrazul cu mana, insa am trecut prin el. Nu puteam face nimic pentru sarmanul batran. El isi ridica deodata ochii si privi prin mine. Am facut speriata un pas inapoi. Oare ma vedea? Am ramas pironita privindu-l la randul meu. Acesta era incruntat, ochii fiindu-I plini de firisoare rosii, semn ca plansese cu putin timp in urma. - Ai venit sa ma iei? Gura mea se transforma intr-un mic O de uimire. Ma vedea! Pentru prima data de cand eram ceea ce eram, cineva mi se adresa. - Atunci ia-ma odata! Numai support! Batranul mi se adresase iar. Cum era posibil ca el, dintre toti oamenii pe care ii intalnisem pana in acest moment, sa ma vada, iar ceilalti nu. - Tu, ma vezi? Vocea imi era doar o soapta, insa in ea se intalneau multe sentimente, unele din ele opuse altora. Se simtea in a mea voce neincrederea, surpriza, fericirea, tristetea, speranta,siguranta. -Spune odata! Ma vezi?! Am reluat eu cand am inteles ca batranul nu avea de gand sa raspunda. -Raspunde firar sa fie! Acesta continua sa priveasca prin mine trist. M-am aruncat cu bratele inainte atacandu-l pe batran, insa am trecut prin el si totodata prin zidul din spatele acestuia. Ma aflam intr-un depozit vechi, unde mucegaiul era stapan. M-am ghemuit jos si am inceput sa plang, sau mai bine zis sa suspin, fara lacrimi. Ochii imi erau uscati, la fel ca intregul meu corp. Am suferit cu adevarat pentru prima data dupa mult timp, mai exact de cand am inteles ca nimeni nu ma vede, nu ma aude, nu ma simte, si am realizat imediat si de ce s-a intamplat asta, pentru ca am indraznit sa cred. Am indraznit sa sper ca cineva ma poate vedea, auzi. Patetic, nu? Insa real, suferinta cel putin a fost reala, si a lasat numeroase urma in a mea nefiinta. Acum este unul din acele momente in care imi doresc sa adorm cu orice pret, sa ma las prada viselor, iar visele sa ma duca undeva departe, intr-un Univers paralel. Nu ca acum nu as face parte dintr-unul, insa vreau sa fiu altundeva. Prefer sa numai exist deloc decat sa-mi traiesc restul eternitatii in acest mod. Este mult prea dureros, iar pentru o persoana de genul meu, activa , este extrem de plictisitor. Dupa ce am zacut asa, ceva timp, m-am ridicat si am inceput sa inspectez interiorul cladirii. Era intunecata, fara ferestre, insa vedeam perfect in intuneric. Am mers pe langa masinile ruginite de cusut, ce zaceau neatinse de ani intregi. O veche croitorie deci. Imi amintesc si acum cuvintele ce le-am rostit cand am inteles ce sunt. - Nu poate fi chiar atat de rau! Doar nu ma duc la razboi, sunt doar intr-o plimbare, o lunga plimbare cu un pic de izolare totala. Imaginatia mea ascileaza in momentul de fata intre iluzia agreabilului si presimtirea dezastrului. Serios acum, oricat de puternica as fi, cat va putea rezista mintea mea sa continue acest dialog intim cu propria persoana, la care mii de intrebari raman adesea fara raspuns? Cat voi putea rezista tensiunii?
In primul rand te rog nu mai scrie colorat sau daca continui, scrie cu o culoare ce sa se vada bine. Abia am reusit sa citesc. Totusi Kayla nu ar putea sa piarda timpul alaturi de alta fantoma ca si ea? Pacat ca batranul nu o vedea. Spor la scris in continuare.
_______________________________________
#6
La Nena* Tu Muñekita Din: Zagabria, Croatia
Postari: 1150
Ce tristă e partea asta. Dar n-am înţeles: bătrânul a vazut-o sau nu?
Frumoasă melodia... şi se şi potriveşte.
Aştept next!
_______________________________________ La Material
Scuzati-mi absenta. Am avut o perioada grea si de aceea nu am mai putut intra .
Dupa ce am memorat toate obiectele din cladire, am iesit afara unde soarele stralucea puternic. M-am retras inapoi in cladire. Soarele nu ma ranea, insa vedeam intr-un mod diferit oamenii in lumina sa. Le simteam toate sentimentele, iar asta nu reusea decat sa ma demoralizeze. Cautand prin vechea cladire am dat peste o oglinda, un geam oglinda, plin de zgarieturi. Socul ce l-am avut nu a fost unul minor. In oglinda vedeam masinile de cusut, zidul si, ei bine…atat! Eram invizibila in adevaratul sens al cuvantului. Imi revin in minte acum povestile cu strigoi pe care adoram sa le citesc, iar si iar. Legendele spun ca nici ei nu se vad in oglinda. Se pare ca acum, printr-un detaliu, ma aseman cu personajele ce-mi infrumusetau visele cand eram mica. Si da, nu am gresit, cand am zis ca-mi infrumusetau visele. Daca alti copii visau super eroi, zane si printese, atunci eu visam strigoi. Mama mi-a zis de nenumarate ori ca nu sunt normala. Nici nu stie cata dreptate poate sa aiba acum, cand sunt ceea ce sunt. Eu sunt de toate acum, numai normal nu! O durere puternica imi sageta pieptul. Am tipat speriata strangandu-mi mainile in jurul taliei. M-ai simtisem odata o astfel de durere. In noaptea accidentului. Cand medicii se luptau sa-mi readuca trupul la viata. Am privit cum mi se arcuieste trupul pe targa, cand tensiunea eliberata de defibrilatoare imi intra in corp. Dupa doua incercari esuate, am plecat de langa ambulanta. Numai puteam suporta sa-mi privesc trupul fara viata. Era mult prea dureros si pentru ceva ca mine, o nefiinta. Cand ma aflam cam la douazeci de metri distanta de ambulanta am simtit pentru prima data acea durere ingrozitoare ce ma paralizat instantaneu, facandu-ma sa cad in genunchi. Nici acum nu stiu ce a provocat cu adevarat acea durere, insa atunci am banuit ca eram inca conectata, cumva, cu al meu trup. Dar acum? Trupul numai exista, deoarece am fost demult transformata in cenusa. Mama stia ca nu vroiam sa fiu ingropata , ci arsa, deci banuiesc ca mi-a respectat dorinta. Sirul amintirilor imi fu intrerupt de o alta durere, apoi inca una. Eram ghemuita pe cimentul umed si rece, simtind lovitura dupa lovitura. Plangand fara lacrimi in asteptarea sfarsitului ce intarzia sa apara. In minte imi rasunau doua versuri: “M-am certat cu soarele, Si-a luat razele si a plecat departe!” Asa eram eu acum, parasita de tot si toate…
Cand va veni momentul potrivit va gasi pe cineva . Eu am povestea terminata, deci voi posta curand continuarea Mersi de comentariu!
_______________________________________
#10
La Nena* Tu Muñekita Din: Zagabria, Croatia
Postari: 1150
Alice C a scris:
[i]Scuzati-mi absenta. Am avut o perioada grea si de aceea nu am mai putut intra .
Stai liniştită, înţelegem dacă cineva nu poate intra. Foarte interesantă povestea, în sfârşit am descoperit ceva despre moartea ei. Sper ca pe parcurs să descopăr mai multe detalii. Next!
_______________________________________ La Material
Siluete albe si bleo roiau in jurul meu. Erau invaluite in ceata , asa ca ma simteam coplesita de forma lor neconturata. Vroiam cu disperare sa tip, insa gatul uscat refuza sa mi se supuna. Nu-mi simt corpul, mai exact nu simt nimic ce tine de corpul meu. Nu-mi simt bratele, picioarele,degetele. Doar vad prin ceata siluetele diforme ce rotesc neincetat si aud, aud un bipuit enervant, ticaitul unui ceas si zumzetul siluetelor ce se desprindeau usor, usor de ceata. Una dintre ele se apropie de mine, iar eu neputincioasa am clipit frenetic de cateva ori, Bipuitul isi marise viteza, devenind astfel mult mai enervant. - Daca ma auzi, clipeste de doua ori. I-am ascultat vocea angelica si am clipit de doua ori. Chipul sau devenea treptat mai clar. -Bine ai revenit printre noi Kayla! Ii puteam simti fericirea din spatele tonului autoritar. Am mai clipit odata si am incercat sa zambesc, nu stiu in ce masura mi-a reusit. In cateva zile imi recapatasem deja vocea si am putut intreba ce se intamplase cu mine. Am aflat ca statusem mai bine de trei ani in coma profunda, trei ani traiti doar cu ajutorul aparatelor. Doctorul ce mi se adresase pentru prima data , era doctorul ce se ocupase de mine in tot acest timp. Mama chicotea mereu cand ramaneam singure in salon, ca acesta statea peste program doar pentru a ma vedea. Dupa ea, Kevin, este indragostit de mine si sincer, inclin sa cred ca are dreptate . Inca nu ma pot misca . Kevin , ma asigura ca este normal. “ Este rezultatul atrofierii muschilor” a spus el. Iar eu am incredere in el. Azi se implinesc exact sase luni de cand m-am trezit din coma si parasesc spitalul pe propriile picioare. Este atat de placut sa simt vantul zburand prin al meu par, iar soarele incalzindu-mi fata, incat as putea sta zile intregi nemiscata. Nu ca ar fi pentru prima oara cand as fi stat asa. Ii simt mana lui Kevin strangand-o pe a mea. Nu m-am putut abtine sa nu rad. - Inca te mai astepti sa fug ca o nebuna, tipand, cand voi revedea masinile si cladirile ce impanzesc orasul, nu? -Nu se stie niciodata. Spuse el zambind strengareste. Adoram gropitele ce-i apareau in obraji cand zambea astfel. M-am ridicat pe varfuri si l-am sarutat iute. Eram impreuna de aproximativ doua luni. Si eram extrem de fericita alaturi de el. Deoadata ma trag de langa el. -Ce s-a intamplat? Urma cu privirea locul in care priveam eu fix. Un batran olog statea pe trotuar. -Batranul acela. -Da, cei cu el? -Am o senzatie stranie de Deja-Vu, insa nu l-am mai vazut niciodata. -Ti-am zis ca totul va fi ciudat! In curand vei incepe sa fugi, iar eu, voi avea nemarginita satisfactie sa-ti spun” Ti-am zis eu!” . Am ras si am continuat drumul pana la masina lui. Ca un adevarat cavaler , a tinut usa deschisa pana am urcat eu si abia mai apoi a inconjurat masina si s-a urcat si el. Nu stiu ce s-a intamplat cu mine dupa acel groaznic accident, in care am fost unica supravietuitoare. Nu stiu ce s-a intamplat cu fata ce-si pierdea noptile prin cele mai imputite baruri cu cei mai detestabili barbati, drogandu-se pana isi pierdea cunostinta. Pasiunea pentru motoare a ucis probabil fata aceea in acel accident, locul fiindu-i luat de o fata noua. O fata ce avea acum alaturi de ea un barbat superb, educat, si mai ales care o iubeste si o respecta pentru ceea ce este, nu pentru ceea ce a fost.
Final
_______________________________________
#12
La Nena* Tu Muñekita Din: Zagabria, Croatia
Postari: 1150
Scuză-mă dar nu am înţeles ceva
De 3 ani stă in comă, sau de 6 luni?
Iar de 2 luni stă cu un băiat?
_______________________________________ La Material
Deci, a fost in coma profunda 3 ani. Apoi, dupa ce s-a trezit in spital, am trecut peste sase luni, ajungand astfel la ziua in care a iesit din spital. Dupa ce a iesit din coma a trebuit sa stea 6 luni in spital pentru recuperare. Iar in acele 6 luni, s-a indragostit de medicul ce a avut grija de ea. Si astfel sunt impreuna de doua luni.
Te rog nu mai alege culori inchise pentru scris ca tre sa ma fortez sa citesc. Ah, biata fata, 3 ani in coma? Sper ca nu a simtit nimic! Dar imi place ca s-a indragostit si e in relatii bune cu medicul, pacat ca ea e fantoma. :-( Spor la scris in continuare!
_______________________________________
#15
La Nena* Tu Muñekita Din: Zagabria, Croatia
Postari: 1150
Alice C a scris:
Deci, a fost in coma profunda 3 ani. Apoi, dupa ce s-a trezit in spital, am trecut peste sase luni, ajungand astfel la ziua in care a iesit din spital. Dupa ce a iesit din coma a trebuit sa stea 6 luni in spital pentru recuperare. Iar in acele 6 luni, s-a indragostit de medicul ce a avut grija de ea. Si astfel sunt impreuna de doua luni.
Ahh, ok. Merci pentru explicaţie.
_______________________________________ La Material
#16
La Nena* Tu Muñekita Din: Zagabria, Croatia
Postari: 1150
Lavulin a scris:
Te rog nu mai alege culori inchise pentru scris ca tre sa ma fortez sa citesc.
Deacord cu tine .
_______________________________________ La Material
Te rog nu mai alege culori inchise pentru scris ca tre sa ma fortez sa citesc. Ah, biata fata, 3 ani in coma? Sper ca nu a simtit nimic! Dar imi place ca s-a indragostit si e in relatii bune cu medicul, pacat ca ea e fantoma. :-( Spor la scris in continuare!
Da, ar fi mai frumos sa scrii cu culori mai deschise, dar ma descurc. De ce ti-am citat mesajul? Vroiam sa-ti explic, asta daca sunt in masura, ca ea acum nu mai e o fantoma, si-a revenit din coma, si dupa 6 luni si-a revnit complet, are o viata normala, alaturi de un baiat care o iubeste. Deci acum nu mai e fantima .
Asa, Alice. E superba povestea ta, nu am mai citit niciodata ceva de genul. Saraca Kayla, si-a pierdut 3 ani din viata intr-o coma. Mi-a placut cum ai descris partea cu ambulanta si cu moartea ei. A fost superba Ce amuzant e domnu' doctor. El nu realizeaza sau poate ca nu crede ca ea, in tot aces timo, defapt a trait si nu a uitat cum e viata. Astept sa o desci fizic pe Kayla, sau poate pui o poza, ca sunt curioasa Sper sa pui next cat mai repede
De fapt nu am o continuare a acestei povesti. Am incercat sa-i fac un final cat mai fericit. Nu pot sa o continui, din pacate. Stiu ca finalul e ca o cazatura de pe stanca dar nu-l pot largi. Nu am rabdarea necesara sa lucrez la o poveste asa cum lucram in trecut. Sper ca ti-a placut si mersi :*
Aa, deci asa s-a terminat? Nu e chiar o cazatura de pe stanca, asa cum ai spus tu, pentru ca ai aratat esentialul, adica faza cu fata, cu Universul paralel si cu coma. Ti-au iesit super. Mi-ar fi placut sa fie mai lung, pentru ca era prea bun, dar ma multumesc si cu atat. Scrii foarte frumos, sper sa mai scrii
_______________________________________
#20
La Nena* Tu Muñekita Din: Zagabria, Croatia
Postari: 1150
Ahh, păcat. În orice a fost frumos.
_______________________________________ La Material
.
.
.
